CONTACT Sugestii Sondaj de opinie
English Romana

Reduceri si Gratuitati

 

GRATUITĂȚI

HCL 607 DIN 22 DECEMBRIE 2016

 Privind acordarea unor facilităţi pe mijloacele de transport public local de persoane aparținând  RATBV S.A.  pentru persoanele vârstnice și pensionarii, cu domiciliul stabil în municipiul Brașov.

 -15 titluri de călătorie gratuite, încărcate pe un card de transport, pe toate liniile RATBV S.A. (cu excepția linei 20), pentru următoarele categorii de persoane având domiciliul stabil in municipiul Brașov:

  • persoane vârstnice care au împlinit vârsta de 65 de ani şi nu au venituri nete care depăşesc 1000/lună.
  • pensionari, indiferent de vârstă și de categoria pensiei (invaliditate, de urmaș, anticipată, anticipată parțial, limită de vârstă) cu venituri sub 1.000 lei/luna.

 Documente necesare:

 Buletin/ Carte de identitate copie și original;

Cupon pensie pentru luna anterioară eliberării biletelor –copie și original;

Declarație pe propria răspundere, din care reiese că solicitantul nu are venit net ce depăseşte 1000 lei/lună, inclusiv pensia. 

* Nu au dreptul la  asemenea titluri de călătorie categoriile de pensionari care beneficiază de gratuitate totală în baza unor legi speciale: deportați, foști deținuți politici, veterani de război și IOVR, revoluționari 1989 și 1987.

* Înainte de primirea titlurilor de călătorie gratuite, beneficiarii vor completa o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că solicitanții nu au alte venituri decât cele din pensie. Formularul se găsește la centrele de vânzare şi reîncarcare carduri, la sediul RATBV S.A. sau se poate descărca online (formular declarație).

* La ridicarea titlurilor de călătorie gratuite, beneficiarul trebuie să aibă asupra sa cuponul de pensie în original, pentru a i se aplica pe acesta o ștampilă de control, care atestă primirea tichetelor.

* Beneficiarii titlurilor de călătorie gratuite pot circula pe mijloacele de transport în comun având asupra lor cartea de identitate și cuponul de pensie, în original sau copie.

*La urcarea în mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

 Distributie: Centre de vânzare si reîncărcare carduri  ale RATBV S.A.

HCL 611 DIN 22 DECEMBRIE 2016

 Privind acordarea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun aparținând pentru persoanele cu handicap accentuat, grav şi asistenţii personali ai acestora.

-  gratuitate pentru persoanele cu handicap accentuat, grav şi asistenţii personali ai acestora, pe toate liniile.

Acordarea dreptului se face prin incarcarea ofertei tarifare la cuantumul prevăzut pentru un abonament lunar pe toate liniile, pe un card personalizat şi netransmisibil.

Documente necesare:

 Carte de identitate - original și copie;

 Legitimaţie pentru transport urban gratuit, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov - original copie.

 Distribuție:  Centrele de vânzare şi reîncărcare carduri Roman.

*La urcarea in mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

 

HCL 609 DIN 22 DECEMBRIE 2016

Privind acordarea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun aparținând  RATBV S.A. pentru veteranii de razboi şi văduvele de război din municipiul Brașov.

 -gratuitate pentru veteranii de război şi văduvele de razboi, cu domiciliul stabil în municipiul Braşov, care au obţinut legitimaţia de veteran de război în baza Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

 Acordarea dreptului se face prin încărcarea ofertei tarifare la cuantumul prevăzut pentru un „abonament lunar pe toate liniile”, pe un card personalizat şi netransmisibil.

Documente necesare:

 Buletin/Carte de identitate - original și copie.

 Legitimație de veteran de război obținută în baza Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de razboi, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

 Distribuție:  Centrele de vânzare şi reîncărcare carduri  ale RATBV S.A.

* Beneficiarii titlurilor de călătorie gratuite pot circula pe mijloacele de transport în comun având asupra lor cartea de identitate și legitimaţia de veteran de război.

* La urcarea în mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

 

HCL 608 DIN 22 DECEMBRIE 2016

Privind acordarea de gratuități pe mijloacele de transport în comun aparținând  RATBV S.A. pentru revoluționarii din 1989 și pentru participanții la revolta anticomunistă din 1987 din Municipiul Braşov.

 -gratuitate pentru următoarele categorii de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au obţinut certificat de revoluţionar în baza Legii nr.341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Romane din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Braşov din noiembrie 1987 cu modificările şi completările ulterioare:

  • luptătorii pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989;
  • urmaşii de eroi-martiri (soţul supravieţuitor, părinţii celui decedat şi copiii acestuia);
  • persoane care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;
  • soţ al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;
  • urmaşi ai persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 (soţul supravieţuitor, copii şi părinţii celui decedat).

 Acordarea dreptului se face prin încărcarea ofertei tarifare la cuantumul prevăzut pentru un „abonament lunar pe toate liniile”, pe un card personalizat şi netransmisibil.

 Documente necesare:

  • Buletin/Carte de identitate - original și copie;
  • Legitimaţia de revoluţionar - obţinută în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 cu modificările şi completările ulterioare.

 Distribuție:  Centrele de vânzare şi reîncărcare carduri  ale RATBV S.A.

* Beneficiarii titlurilor de călătorie gratuite pot circula pe mijloacele de transport în comun având asupra lor cartea de identitate și legitimația de revoluționar.

*La urcarea în mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

 

HCL 605 DIN 22 DECEMBRIE 2016

 Privind acordarea unor facilităţi pe mijloacele de transport public local de călători pentru elevii din  învăţământul preuniversitar de stat, din municipiul Braşov;

-elevii din învăţământul de stat, curs de zi nivelul primar şi secundar şcolarizaţi în instituţiile de învăţământ din Municipiul Braşov, care întrebuinţează pentru deplasarea la şcoală mijloacele de transport public local de persoane aparţinând RATBV S.A. beneficiază, în perioada 01 octombrie - 30 iunie a fiecărui an şcolar, de „abonamente lunare toate liniile” gratuite, (excepţie linia 20 - Poiana Braşov).

 Excepţia  nu se aplică elevilor cu domiciliul stabil în Poiana Braşov;

Acordarea dreptului se face prin încărcarea ofertei tarifare la cuantumul prevăzut pentru un „abonament lunar pe toate liniile”, pe un card personalizat și netransmisibil;

Pot beneficia de abonamente gratuite elevii îndreptăţiţi conform art. 1 care nu au absenţe nemotivate la cursuri în luna anterioară acordării acestei facilităţi şi domiciliază la o distanţă de minim 2 staţii de unitatea de învăţământ.

 Distribuție: Distribuirea cardului de transport se face de către unitatea de învăţământ pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a părintelui/tutorelui. 

* Beneficiarii titlurilor de călătorie gratuite pot circula pe mijloacele de transport în comun având asupra lor cardul de transport personalizat şi netransmisibil şi  carnetul de elev, vizat de instituţia de învăţământ din municipiul Braşov pentru anul şcolar în curs.

 *La urcarea în mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

 REFUGIAȚI - L 189/2000

 Documente necesare:

Card de transport

Buletin/Carte de identitate-original.

Hotărârea emisă de Casa de Pensii Brașov în care se stabilește calitatea de beneficiar al legii (original și copie), decizia emisă de Casa de Pensii Brașov în care se stabilește indemnizația lunară, talonul de pensie din luna precedentă (în care să se regăsească indemnizația acordată în baza L.189/2000), atât în orignial cât și în copie.

Distribuție: Triaj, Rulmentul,Noua, Roman, Saturn, Stadionul Municipal și Tocile.

 

DEPORTAȚI - D.L. 118/1990

Documente necesare:

Buletin / Carte de identitate - original;

Decizie emisă de A.J.P.I.S. - Brașov în care se stabilește calitatea de beneficiar al DL (original și copie), decizia emisă de Casa de Pensii Brașov în care se stabilește indemnizația lunară;

Talonul de pensie pe luna precedentă (în care să se regăsească indemnizația acordată în baza D.L. 118/1990), atât în original cât și în copie.

Distribuție: Triaj, Rulmentul,Noua, Roman, Saturn, Stadionul Municipal și Tocile.

 

CETĂȚENI DE ONOARE AI MUNICIPIULUI BRAȘOV

 Documente necesare:

Buletin / carte de identitate (original și copie);

Diploma de cetățean de onoare acordată de Primăria Municipiului Brașov (original și copie), sau orice document eliberat de Primăria Municipiului Brașov care să ateste calitatea de cetățean de onoare.

Distribuție: Casierie Sediul RATBV S.A. (strada Hărmanului, nr.49. Brașov).

 

FACILITĂŢI

 HCL 604 DIN 22 DECEMBRIE 2016

 Privind acordarea tarifului redus pe mijloacele de transport public local de călători aparţinând RATBV S.A., pentru elevii din Municipiul Braşov.

 -elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, şcolarizaţi în instituţiile de învăţământ din Municipiul Braşov, beneficiază pe tot parcursul anului calendaristic de „Abonamente lunare toate liniile cu 50 % reducere pentru elevi”, pe mijloacele de transport public local de călători aparţinând RATBV S.A., cu excepţia liniei 20 - Poiana Braşov.

 Acordarea dreptului se face prin încărcarea ofertei tarifare, după achitarea contravalorii  „abonamentului lunar toate liniile cu 50% reducere pentru elevi”, pe un card personalizat și netransmisibil.

 Distribuție: Centrele de vânzare şi reîncărcare carduri  ale RATBV S.A., după prezentarea carnetului de elev vizat de instituţia de învăţământ, pentru anul scolar în curs.

 

 *La urcarea în mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie

 

HCL 606 DIN 22 DECEMBRIE 2016

 Privind aprobarea tarifului redus pe mijloacele de transport public local aparținând RATBV S.A. pentru persoanele vârstnice şi pensionari, cu domiciliul în municipiul Braşov.

 -călătorii reduse cu 50% faţă de valoarea nominală a preţului călătoriei, pe baza de bilet sau călătorii încărcate pe cardul de transport  pe toate liniile de transport, excepţie linia 20-Poiana Braşov,  pentru următoarele categorii, având domiciliul în Municipiul Braşov:

  • persoane vârstnice care au împlinit vârsta de 65 de ani;
  • pensionari, indiferent de vârstă și de categoria pensiei.

 

Acordarea dreptului se face prin încărcarea ofertei tarifare, după achitarea contravalorii  unui „pachet/pachete 2 călătorii cu 50% reducere pentru pensionari-persoane vârstnice”, pe un card personalizat şi netransmisibil.

* Beneficiarii titlurilor de călătorie reduse pot circula pe mijloacele de transport în comun având asupra lor cartea de identitate și cuponul de pensie, în original sau copie.

*La urcarea in mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

 

HCL 610 DIN 22 DECEMBRIE 2016

 Privind acordarea tarifului redus pe mijloacele de transport public local de persoane aparţinând RATBV S.A. pentru  donatorii de sânge din Municipiul Braşov.

 Acordarea dreptului se face prin încărcarea ofertei tarifare după achitarea contravalorii  abonamentului lunar toate liniile cu 50% reducere pentru donatorii de sânge sau a  abonamentului lunar linia 20 cu 50% reducere, pentru donatorii de sânge” pe un card personalizat şi netransmisibil.

 Documente necesare:

Buletin/ Carte de identitate copie și original;

Documente justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată donarea.

* Beneficiarii titlurilor de călătorie reduse pot circula pe mijloacele de transport în comun având asupra lor cartea de identitate și documente justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată donarea.

*La urcarea in mijloacele de transport, validarea cardului de transport este obligatorie.

  Distibuție: Casierie Sediul RATBV S.A. (Hărmanului nr.49).

 

RATBV S.A. – operator de date cu caracter personal, înregistrat conform Legii 677/2001

RATBV S.A. este înregistrată ca operator de date cu caracter personal în Registrul de Evidență la Autoritatea Națională de Supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, acționând în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

RATBV S.A. este înregistrată în Registrul de Evidență sub următoarele numere, pentru următoarele scopuri și categorii de persoane vizate:

1. sub numărul 20999:

Scop: constatarea și sancționarea contravențiilor.

Categorii de persoane vizate: pasageri, deținători de vehicule parcate în locuri nepermise situate pe raza municipiului Brașov.

2. sub numărul 21080:

Scop: gestiune economico-financiară și administrativă, statistică, comercializare abonamente de călătorie și legitimații cu tarif redus/gratuit pe orice suport, justificarea diferenței de tarif redus/gratuit.

Categorii de persoane vizate: clienți/potențiali clienți, studenți, minori, beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială, beneficiari ai serviciilor publice locale, pasageri, abonați, angajați, pensionari, donatori onorifici de sânge, revoluționari, veterani/văduve de război, persoane deportate și persecutate politic.

3. sub numărul 21096:

Scop: monitorizarea/securitatea persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor publice/private.

Categorii de persoane vizate: clienți/potențiali clienți, vizitatori, pasageri, angajați.

Principalele drepturi conferite de Legea nr. 677/2001 persoanelor vizate sunt:

 -          dreptul de acces la date;

 -          dreptul de intervenție asupra datelor;

 -          dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale;

 -          dreptul de opoziție la prelucrarea datelor personale, inclusiv de a solicita ștergerea datelor;

 -         dreptul de a se adresa justiției.