CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Din 6 august, autobuzul suprateajat va circula prin centrul istoric și pe drumul spre Poiana Brașov, până la Belvedere

De sâmbătă, 6 august, operatorul de transport RATBV va pune în circulație autobuzul supraetajat, pe un traseu dedicat vizitării centrului istoric și pe drumul spre Poiana Brașov, până în zona Belvedere, pentru a le oferi turiștilor, dar și brașovenilor, o nouă experiență de vizitare a orașului noua, de la înălțime.
,,Începând de sâmbătă, 6 august, brașovenii și turiștii se vor putea bucura de oraș pe linia 20 B, un autobuz supraetajat turistic, care va face un traseu prin Centrul Vechi, spre Poiana Brașov până la Belvedere și apoi înapoi în Centrul Vechi. Biletele vor costa 6 lei și se vor putea folosi biletele de pe linia 20, cele pentru Poiana Brașov, iar cea mai avantajoasă modalitate este de a cumpăra abonamentul de o zi de 12 lei, astfel că se vor putea bucura de transportul public în comun pentru toată ziua. Îi invităm, așadar, pe toți doritorii să se bucure de autobuzul turistic”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.
Traseul pe care va circula noua linie 20 B este: Livada Poștei – Str. Mureșenilor – Str. George Barițiu – Șirul Gh. Dima – Str. C-tin Brâncoveanu – Str. Prundului – Șirul Ludwig van Beethoven – Str. George Barițiu – Str. Mureșenilor – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Agrișelor – Str. Iuliu Maniu – Str. Nicolae Iorga – Str. Lungă – întoarcere în giratoriul Str. Lungă (la intersecția cu str. Stadionului și Calea Făgărașului)- Str. Lungă – Șirul Livezii – Str. Stejărișului – parcare Belvedere (oprire și staționare cca. 10 min.) – Str. Stejărișului – Șirul Livezii – Livada Poștei. Lungimea traseului este de 18,4 km.
Autobuzul va circula decapotat (fără acoperiș), la o frecvență de 60 de minute și va opri în stațiile: Livada Poștei – cap de linie, Piața Unirii, Teatrul Dramatic, Primărie, Astra (Mielul Alb), Biserica Evanghelică Bartolomeu, Belvedere.
Programul de circulație este de luni până vineri, între orele 16:00 și 21:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 14:00 și 21:00.
Prețul unei călătorii este de 6 lei (se circulă cu titlurile valabile pe Linia 20). Pe această line sunt valabile și abonamentele ,,toate liniile urbane” (85 lei), abonamentul metropolitan (195 lei), biletul pe Linia 20 pentru pensionari, cu reducere 50%. Cea mai avantajoasă modalitate, în special pentru turiști, este abonamentul zilnic (12 lei), care le permite acestora să coboare la fiecare stație și să viziteze zona respectivă, după care să se urce, din nou, în autobuzul etajat.

 

sursa: Comunicat al Primăriei Municipiului Brașov