CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Elevii din clasele 0 - 4 ai Școlii nr. 6 și ai Liceului ”Honterus”, transport special gratuit

Mâine, 10 septembrie 2019, va începe efectiv implementarea proiectului – pilot inițiat de Primăria Brașov cu privire la transportul special gratuit al elevilor Școlii Generale nr. 6 și ai Liceului ”J. Honterus”. Pentru a ne asigura că totul va decurge bine, RATBV S.A. a făcut în această dimineață o cursă experimentală, pentru a observa eventualele probleme ce pot apărea pe traseu, demersul decurgând fără incidente. De asemenea, în cursul zilei de astăzi, cele două unități școlare au primit câte 500 de fly-ere și câteva zeci de afișe, pentru ca informațiile despre acest proiect să ajungă la cât mai mulți părinți și copii. Nu în ultimul rând, date despre acest nou tip de serviciu realizat de RATBV S.A. pot fi văzute și pe ecranele LCD din autobuze, pe site-ul societății, pe panourile electronice din stații sau pot fi obținute de la call-center-ul societății, la numărul de telefon 0368.800.600. De menționat că toate cele cinci stații de pe traseu au fost semnalizate, iar cele două capete de linie (Poienelor și Șirul L.V. Beethoven), cu sprijinul Primăriei Brașov, au fost semnalizate prin marcaje rutiere.
Vă amintim faptul că, în această fază a proiectului, RATBV S.A. va asigura curse doar dimineața, din capătul de linie Poienelor (Roman), către cele două unități de învățământ menționate, urmând ca în autobuze să aibă acces doar elevii din ciclul primar (clasele 0 - 4), cadrele didactice și nedidactice. Poliția Locală Brașov va asigura prezența câte unui agent în fiecare autobuz, care va asista copiii atât la urcare și coborâre, cât și la trecerea străzii către intrarea în unitatea de învățământ (cazul Liceului ”J. Honterus”).
RATBV a alocat pentru această fază a proiectului - pilot un număr de trei autobuze Menarini, cu podea joasă, pentru accesul facil în mijlocul de transport și dotate cu instalații de climatizare performante, iar ulterior, funcție de evoluția numărului de elevi ce vor utiliza acest sistem, vom adapta numărul de autobuze dedicate implementării proiectului.
Autobuzele vor pleca spre unitățile școlare din capătul de linie Poienelor, urmând să parcurgă traseul Calea București – Strada Toamnei – Bld. M. Kogălniceanu – Bd. Iuliu Maniu – Strada N. Iorga – Livada Poștei – Strada Mureșenilor – Șirul L. van Beethoven. În ceea ce privește orarul de circulație: autobuzele vor pleca la orele 07.25 din capătul de linie Poienelor – peronul numărul 5 și vor opri doar în următoarele stații:
- 07.30 – Spitalul Județean (Calea București, sens spre centrul orașului);
- 07.32 - Liceul ”Meșotă” (Bdul. M. Kogălniceanu, sens spre centrul orașului);
- 07.40 – cap linie Livada Poștei (pe primul peron, în fața Școlii nr. 6 – nu necesită traversarea străzii);
- 07.45 – stație specială pe Șirul L. van Beethoven (Primăria Brașov a amenajat o stație dedicată exclusiv acestui proiect de transport elevi).
Menționăm faptul că autobuzele vor opri doar în stațiile menționate: Poienelor – Spitalul Județean – Liceul Meșotă – Livada Poștei – Șirul Beethoven. Autobuzele care vor circula în cadrul acestui proiect – pilot vor purta pe tabelele informative de traseu mesajul ”Transport elevi”.