CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Orar de circulație special

Pentru a asigura necesarul de mobilitate al brașovenilor și al turiștilor, RATBV S.A. va menține în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2017 orarele de circulație ale mijloacelor de transport în comun la nivelul corespunzător unor zile lucrătoare, asigurând circulația între orele 5.30 – 23.30 și frecvența obișnuită unor zile obișnuite.
În ceea ce privește sfârșitul săptămânii, în data de 2 decembrie a.c. vor fi valabile orarele corespunzătoare zilelor de sâmbătă, iar pe 3 decembrie a.c. cele ale zilelor de duminică.
”Atât în perioada imediat următoare, dar și pe parcursul întregii luni decembrie, RATBV S.A. va monitoriza permanent gradul de încărcare al mijloacelor de transport, în special al celor care asigură legătura cu marile centre comerciale sau cu zonele de agrement ori spectacole, pentru a răspunde tuturor solicitărilor de transport. Îi încurajăm pe brașoveni și pe turiști să-și lase autoturismele acasă sau la hotel atunci când merg la evenimentele ce se vor desfășura în oraș în luna decembrie sau când merg la cumpărături și să folosească mijloacele de transport în comun”, a precizat directorul general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei.