CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Centru de pregătire profesională la Brașov

Brașovul va fi primul oraș din România în care va fi înființat și va funcționa un centru de pregătire, evaluare și perfecționare pentru conducătorii auto de autobuze. Decizia a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute, atunci când conducerea Uniunii Române de Transport Public (URTP) a luat în discuție posibilitatea înființării unor centre de perfecționare profesională pentru personalul din cadrul companiilor publice de transport de persoane.
Brașovul este prima opțiune pentru crearea unui asemenea centru, o formă de organizare similară putând a fi adoptată în timp și pentru Iași. La Timișoara va fi înființat centrul de perfecționare pentru vatmani, iar la Cluj pentru conducătorii auto de troleibuze.
Directorul general al Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov, ing. Cristian Radu, care ocupă și funcțiile de vicepreședinte în Consiliul Director al URTP și de prim-vicepreședinte în Consiliul Director al Federației Transportatorilor Urbani, Suburbani și Metropolitani de Călători, a declarat că ”înființarea acestor centre prezintă un dublu avantaj. Pe de o parte, companiile de transport locale din țară nu vor suporta costurile acestei operațiuni, fiindcă aceste centre vor fi înființate cu fonduri europene. Pe de altă parte, prin desfășurarea unor procese de pregătire și perfecționare ne vom asigura o bază de angajați cu un bun nivel profesional, care își înțeleg rolul în mecanismul transportului public, care sunt conștienți de competența și responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă. Sunt, de asemenea, create premisele existenței unui standard comun de pregătire profesională pentru toți angajații, actuali sau viitori, din cadrul companiilor de transport public de persoane”.
Potrivit aceleiași surse, la ora actuală, la nivelul tuturor companiilor de profil din țară se înregistrează, în diferite grade de ordin cantitativ, o lipsă de conducători auto. În acest context, trebuie amintit că R.A.T. Brașov a demarat recent o acțiune de recrutare de conducători auto, pentru autobuze sau troleibuze, pentru a-și acoperi deficitul de personal și pentru a-și constitui o rezervă necesară în vederea viitoarelor dezvoltări.
Candidații la postul de șofer pe mijloacele de transport în comun ale R.A.T. Brașov trebuie să aibă permis de conducere de categoria D și să aibă atestat de transport persoane. Cei care sunt interesați se pot adresa Serviciului Resurse Umane, la numărul de telefon 0268.334.678, la adresa de mail ratbv@ratbv.ro sau direct la sediul R.A.T. Brașov, de pe strada Hărmanului, nr. 49.