RATBV își adaptează capacitatea de transport la nevoile de mobilitate ale clienților săi, astfel că pe 1 mai a.c., zi liberă potrivit legii, mijloacele de transport vor circula în municipiul Brașov și zona metropolitană Brașov potrivit orarelor corespunzătoare unei zile de duminică. În această zi vor fi monitorizate liniile folosite cu precădere în zilele libere, ca de exemplu traseul 20, și se va suplimenta capacitatea de transport oferită funcție de cererea existentă. În zilele următoare nu se vor opera modificări în graficele de circulație: vineri (2 mai), sâmbătă (3 mai) și duminică (4 mai) vor fi valabile orarele specifice respectivelor zile.
Menționăm faptul că în zilele de 1 și 2 mai nu se va efectua în municipiile Brașov și Săcele serviciul de transport adresat elevilor și cadrelor didactice, deoarece nu se vor ține cursuri în învățământul preuniversitar.