Asociația de Transport Brașov, Primăria Tărlungeni și RATBV au demarat un program de eficientizare a serviciului de transport public pe magistrala 600, demers în cadrul căruia, de la 1 mai a.c., într-o primă etapă survin modificări pentru liniile metropolitane 611 (Brașov - Tărlungeni) și 612 (Brașov - Purcăreni). Concret, la solicitarea Primăriei Tărlungeni, de vineri se schimbă orarele de circulație ale celor două linii menționate, iar în cazul liniei 611 se modifică și traseul: cele trei curse de dimineață vor intra în Cărpiniș doar pe sensul de deplasare spre Brașov, iar cele patru curse de după-amiază vor face extensia amintită doar pe sensul spre Tărlungeni. De asemenea, toate cursele vor întoarce în Brașov în giratoriul de la Gemenii, nemaifiind parcurs tronsonul până la capătul de linie Roman, monitorizările făcute dovedind că pe această porțiune de traseu există un grad de încărcare al autobuzelor foarte redus. În perioada următoare vor fi monitorizate efectele acestor schimbări în vederea asigurării unui serviciu de transport public cât mai eficient și sustenabil pentru călători și comunitate. Noile grafice de circulație ale liniilor 611 și 612 vor fi postate pe site-ul www.ratbv.ro și în toate stațiile de pe cele două trasee, afișele urmând a purta mențiunea ”Valabil din 01.05.2026”.