CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

Precizări abonamente gratuite elevi

În această perioadă se desfășoară acțiunea de validare a listelor cu elevii unităților școlare din municipiul Brașov care beneficiază de transport gratuit, urmând ca în perioada imediat următoare să fie demarată și acțiunea de încărcare a cardurilor de transport. Potrivit directorului general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei, ”dorim să amintim elevilor, părinților și cadrelor didactice faptul că între data de 1 octombrie și data încărcării efective a abonamentelor gratuite, elevii pot circula pe baza carnetului de elev vizat pentru anul școlar în curs. De menționat și faptul că elevii beneficiari ai abonamentelor gratuite, după ce le vor primi sau după ce vor fi încărcate, au obligația de a valida cardurile la fiecare urcare în mijloacelor de transport”. Trebuie precizat că elevii nu pot călători pe linia 20 cu abonamentele gratuite primite de la școală sau cu cele achiziționate la prețul de 35 de lei/lună, cu excepția elevilor care domiciliază în Poiana Brașov.