CONTACT Sesizari Sondaj de opinie
English Romana

RATBV dublează la orele de vârf capacitatea de transport pe linia 220

RATBV S.A. suplimentează de mâine, 03 aprilie 2020, capacitatea de transport pe linia 220, Brașov - Codlea, astfel încât la orele de vârf ale zilelor lucrătoare frecvența trecerilor prin stații va fi dublă față de cea actuală, respectiv un autobuz la fiecare 35 de minute (70 de minute actual). Modificarea va fi operată în contextul în care firma privată care efectua și ea transport pe persoane pe traseul Codlea – Brașov nu mai realizează această activitate. De asemenea, suplimentarea numărului de autobuze pe această rută se înscrie și în cadrul planului de măsuri aplicat de RATBV S.A. pentru prevenirea extinderii epidemiei de coronavirus.
Noile grafice de circulație vor fi postate în cursul acestei zile pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, iar pentru evitarea oricărei confuzii tabelele vor purta mențiunea ”Valabil din data de 03.04.2020”.
În perioada următoare, RATBV S.A. va continua să monitorizeze cererea de transport ce se înregistrează pe liniile din zona metropolitană Brașov și, funcție de cadrul legal existent în momentul de față, va lua măsurile ce se impun. De asemenea, pentru a preveni extinderea epidemiei de coronavirus, RATBV S.A. le solicită călătorilor să nu urce în autobuzele care au un grad de încărcare destul de mare și să aștepte sosirea următorului, iar pe timpul călătoriei să păstreze distanța față de ceilalți pasageri. Societatea noastră lansează un nou apel către toate categoriile de călători, mai ales către persoanele vârstnice, să nu efectueze cu autobuzele decât acele deplasări care sunt imperios necesare.