Având în vedere că este vacanță, vom menține și în această săptămână transportul a bicicletelor în Poiana Brașov. Astfel, autobuzele care vor circula pe linia 20 Poștei vor fi dotate cu sisteme de transport pentru biciclete, aceasta fiind ultima săptămână în care din Bike Park-ul Postăvarul va mai fi deschis.
,,În urmă cu câteva luni, vă anunțam că autobuzele care circulă spre Poiana Brașov vor fi dotate cu remorci pentru transportul bicicletelor. Ei bine, pentru că săptămâna aceasta este vacanță, remorcile pentru biciclete vor rămâne în continuare atașate autobuzelor care circulă spre Poiana Brașov, astfel încât iubitorii de ciclism să mai poată profita de această facilitate. Odată cu încheierea vacanței, remorcile vor fi retrase, mai ales că vremea ne arată că ne apropiem, încet-încet, de sezonul de iarnă.Așadar, ne pregătim să lăsăm bicicletele deoparte și să scoatem schiurile și snowboardurile! Nu mai este mult până la deschiderea sezonului de iarnă în Poiana Brașov!”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.
Atenție, traseul Monkey Business este închis deoarece se execută lucrări pe pârtia Subteleferic în vederea pregătirii FOTE 2027.
sursa: comunicat Primăria Municipiului Brașov